Un studiu in detaliu asupra problemelor POSDRU, din perspectiva beneficiarilor, arata ca "prin intermediul acestui stres continuu la care sunt supusi beneficiarii, se rateaza dezvoltarea organizationala, obiectiv esential in gandirea FSE, rezultatul constituindu-l mai curand regresul organizatiilor societatii civile (ONG-uri, sindicate, patronate etc.)" Studiul a fost realizat de Viorel Rotila, in cadrul Centrului de Cercetare si Dezvoltare Sociala "Solidaritatea".

"O mare parte din propunerile si observatiile din prezentul studiu sunt relevante si pentru urmatoarea perioada de programare, in masura in care ea va prelua experientele din aceasta perioada si va mentine o parte din institutiile si procedurile create in acest cadru", se arata in document.

Analiza abordeaza, pe rand, problemele punctuale ale acestui program: relatia autoritatilor cu beneficiarii, respectarea prevederilor contractuale, aspecte legate de interpretarea normelor, colaborarea cu partenerii sociali, situatia angajatilor din institutiile de resort.

"Prinsi intre conducere si beneficiari, angajatii POS DRU isi indreapta nervozitatile impotriva ambilor, vizibile insa doar in cazul beneficiarilor. La randul lor, beneficiarii dezvolta ostilitati fata de acesti angajati, ratand faptul ca ei sunt doar executantii unor decizii venite din alta parte, in egala masura victime ale acestora. Fiecare noua Instructiune le creste si lor volumul de munca, asa cum se intampla cu beneficiarii. Suplimentar, ei sunt si beneficiarii unor <<Instructiuni secrete>>, care nu ajung sa fie cunoscute de beneficiari dar care le sunt aplicabile acestora. Fara simplificarea procedurilor de verificare si deplasarea unei mari parti a verificarilor in teren catre auditori nu se poate vorbi de accelerarea procesului de verificare."

De asemenea, analiza include si cateva studii de caz, intre care: "Studiu de caz privind efectele absentei unor proceduri unitare - Recuperarea/deducerea prefinantarii inainte de a putea beneficia de ea."

Pe scurt:
Speta (proiectul ID 79508):
 - Din Cererea de rambursare nr. 2, depusa la OI CNDIPT cu nr. 3787/19.03.2012 a fost dedusa/recuperata suma de 10256,86 lei aferenta cererii de prefinantare nr. 2 care a fost platita in data de 21.06.2012.
- Din Cererea de rambursare nr. 3, aferenta perioadei 10.03.2012 - 13.06.2012 a fost dedusa/recuperata suma de 69616,76 lei aferenta cererii de prefinantare nr. 2 care a fost platita in data de 21.06.2012.
In rezumat, s-a retinut anticipat un procent de 80% din cererea de prefinantare nr. 2, consacrandu-se procedura "deducerii anticipate a prefinantarii ce urmeaza a fi acordate", beneficiarul fiind "pagubit la cash flow" cu suma de 79873,62 lei, in contextul unor intarzieri semnificative a validarii cererilor de rambursare, care insumeaza depasiri si de peste 500% a termenelor contractuale pe unele proiecte...

Citeste analiza integrala in documentul atasat.